DE CE ESTE ABSURDĂ DIVIZIUNEA CENTRU – PERIFERIE: MODERNITATEA CA SFERĂ MIGRATOARE DE OPŢIUNI
(Rezumat)

Există două explicaţii principale pentru accesul global la procesele de modernizare. Pe de o parte, avem reprezentarea unei reţele vaste de interese, predominant economice, cu centrul în lumea occidentală foarte dezvoltată, care tinde să acopere treptat întreaga planetă. Pe de altă parte, anvergura globală a modernizării este privită de către culturile şi civilizaţiile marginale ca imitaţie progresivă şi internalizare a unui sistem consistent de valori emancipative apărute în Europa Occidentală şi în America de Nord. Deşi aflate într-o opoziţie flagrantă, aceste două doctrine împărtăşesc o presupoziţie esenţială: modernitatea şi modernizarea derivă dintr-un set de convingeri pozitive, nonconflictuale. Dar modernitatea poate fi înţeleasă, în deplin dezacord cu „teoriile consistenţei”, ca proces social şi cultural care în principal extinde la scară globală contradicţiile intelectuale ale modernităţii: libertate versus egalitate, responsabilitate versus solidaritate, cooperare versus competiţie, inovaţie versus conservare, teleologie istorică versus scepticism istoric, absolutism moral versus relativism moral. În acelaşi timp, modernitatea reprezintă procesul elaborării de metode pentru confruntarea cu indeterminismul structural social şi cognitiv, precum şi sfera virtuală ce conţine toate modelele de răspuns posibile. Odată ce refacem desenul modernităţii de-a lungul acestor linii, distincţia centru-periferie, cel puţin în procesele intelectuale, îşi pierde în mare parte ponderea. Principalul meu argument este acela că, indiferent de locul inserţiei sale într-o presupusă reţea ierarhică de influenţe civilizaţionale, gândirea teoretică are atribuţia esenţială de a găsi răspunsuri plauzibile, chiar dacă vulnerabile şi efemere, la aceleaşi dileme cognitive şi etice.

Cuvinte-cheie: modernităţi multiple, nelinişte culturală, gândire fără adăpost, adaptare, filosofia ca mod de viaţă.